< >

Umblarea cu Dumnezeu sau mersul pe sarma

Umblarea cu Dumnezeu nu e simpla deloc.sebi_ghica
De multe ori se aseamana cu mersul pe sarma.
Ceea ce starneste in noi foarte multe reactii:
Sunt aproape suparat pe Dumnezeu!
Pentru ca sunt un paralitic
Ce abia se taraste
Si El vrea sa ma cheme in Cupola de Circ a Universului
Pentru a da cu mine un spectacol
De mers pe sarma.
Ingerii si-au luat déjà bilete. Si toate colturile arenei.
Sunt déjà pline.
Pentru ca El vrea sa iubesc precum cerul
Cand eu am o gaura in piept.
Pentru ca vrea sa fiu generos precum cerul
Cand eu ma agat cu ambele maini de fiecare banut
Pentru ca vrea sa-mi slujesc aproapele uitand de mine
Cand obsesia mea zilnica e binele meu
Pentru ca vrea sa mor
Cand totul striga dupa viata in mine
Pentru ca vrea sa ma faca intelept
Cand nebunia aplecarii spre sarpe
Nu ma paraseste nici o zi
Pentru ca, in nu stiu ce Nebunie a Iubirii
Si-a propus sa ma faca dumnezeu.
Sunt aproape suparat pe Dumnezeu.
Pentru ca vrea sa merg pe sarma subtire a credintei. Fara plasa de siguranta. Dar sarma nu e orizontala. E oblica. Spre soare. Fiecare pas inainte inseamna distantare de Pamant, de siguranta, de mine. Fiecare pas inainte inseamna sa privesc soarele in ochi. Si cine poate privi soarele fara sa piara?
Sunt aproape suparat pe Dumnezeu
Pentru ca El vede in sufletul meu paralitic
Ceea ce eu nici nu indraznesc sa visez.
Cei mai multi, de teama (complet justificata) au abandonat mersul pe sarma. Mai sunt vreo cativa “nebuni” in fata. Dar nu le vad decat umbra.
Pentru ca nu pot face nici un pas inainte fara sprijin. Pentru ca in fiecare dimineata sunt constrans sa ma agat pe nori. Dar cine se poate sprijini pe nori?
Ingerii si-au luat déjà bilete. Arena Circului Universului e plina ochi.
Inaintez clatinandu-ma. Ca un muritor. Ca un pitic de lut. Chemat intr-un spectacol.
Mult prea mare pentru el.
Sunt aproape suparat pe Dumnezeu
Pentru ca fara voia mea.
A intins o sarma oblica intre cer si pamant.
Si apoi. Ca si cum El ar fi terminat déjà. De mult. Intreaga reprezentatie. Ma cheama. Pe singurul drum posibil.
Dar mai mare decat supararea mea
E uimirea.
Ca Dumnezeu déjà aude. Aplauzele miilor si miilor de ingeri. La final de drum. La final de spectacol. La final de sarma. Si nici nu stiu. Pur si simplu nu mai stiu. Daca ma aplauda pe mine sau pe El. Ceea ce conteaza e ca El aude déjà.
Desi.
Drumul meu.
Continua
Si azi.

Nici un comentariu