Între şoapte şi paşi de dans
“De şase ori trebuie să vii la grup ca să faci parte din el”, a fost “ritualul” de inițiere a Alinei, scăldat într-un debut atribuit simbolic Crăciunului acum ceva ani, dar parcă nu aşa de mulți, şi în acelaşi timp, destul de întinşi, astfel încât acum, Alina să nu mai fie acea Alina. Alina este acum Alina şi Ionel, o nouă entitate, îndrăznind să îl contrazic pe înțeleptul Solomon, chiar nouă sub soare.
Alina, pe care pot să spun că o cunosc mai bine, este o fată, chiar o doamnă, de astăzi începând, a cărei dragoste pentru ceilalți este molipsitoare, şi nu o dragoste săracă în ex-primare, ci una consistentă, responsabilă şi adânc ancorată în nădejdea că Dumenzeu este cel care poate să lucreze în oamenii din jurul ei. Analitică în ceea ce o priveşte, Alina, îşi doreşte să găsească acel echilibru între ceea ce este şi ceea ce, prin har, doreşte să ajungă, astfel încât mersul ei pe sârma contextelor să aducă acea experiență necesară înțelegerii voii lui Dumnezeu pentru ea. Din acest sector al vieții ei a primit răspunsul şi confirmarea că Ionel este cel cu care şi prin care viața ei se va schimba pentru eternitate.
Dar cine sunt Alina şi Ionel?
Când mă uit la ei, îmi dau seama că relația lor este ca un dans, în care armonia mişcării este atât de delicată încât ea, deşi exersată, pare atât de naturală, sincronizarea gân-durilor şi principiilor lor merge până în profunzimea credinței, iar noi ceilalți putem doar să admirăm ritmul acordat melo-diei dragostei lor. Dansul este unul spe-cial pentru că, de departe el pare că se ghidează ar-monios fără să fie condus de cineva, dar în profunzime se vede cum Io-nel, discret, întărit de ceea ce cunoaşte din Dumnezeu, acordă sens, direcție şi unitate de măsura vectorului fami-liei lor.
Ce este interesant şi frumos la cei doi este că prezența lor este sensibilă, dar profundă precum o şoaptă. Slujirea lor în trupul bisericii este una consistentă, distribuind uniform darurile lor către noi şi către copiii noştri, dar atunci când trebuie să le mulțumeşti sau să le acorzi aprecierea pentru ceea ce fac, îi găseşti greu sau chiar deloc, tocmai datorită bucuriei lor de a lucra în vie de dimineață până seara.
În final aş vrea să vă felicit şi să vă urez o casa aşezată pe stâncă, o casă aşezată pe temelia adevărului, care să reziste atât pentru voi cât şi pentru cei care, din când în când, vor veni să se odihnescă la lumina dragostei voastre.
Cu bucurie,
Andrei, Carmen, Mateo si Cezar Musca