Ho! Ho! Ho!

Iată un titlu care mi s-a părut potrivit pentru acest nou sezon al „Grăunte-lui de muştar”. Atât de rar îl vedem, încât apare ca un cadou de Crăciun.
Cum aş putea altfel să încep când a trecut parcă o veşnicie de când nu am mai citit un număr „tradiţional” al revistei de nici nu mai ţin minte de cât timp. Era o idee să-l parafrazez pe Alexandre Dumas tatăl cu „După 20 de ani”. Pe cât de mult se lasă aşteptate botezurile în Biserica Neemia, pe atât de rar se nasc şi numerele acestei reviste, cel puţin în ultimul an. Doar din acest punct de vedere aş fi început cu titlul „Dumnezeu s-a născut în exil” al lui Horia Vintilă sau, de ce nu, mult mai drag nouă, „Cum să uiţi o … revistă” – a nu se citi femeie – al lui Dan Lungu?
Am auzit tot felul de voci care ar fi spus că lumea nu mai este atât de interesată în a citi aceste pagini din cauza informaţiilor masive care ne bombardează prin tot felul de mijloace media – internet sau televiziune –, încât propria revistă nu ar mai aduce nimic nou sau articolele ar fi insuficient documentate. Oare aşa să fie? Probabil că au dreptate. Dar există şi cealaltă categorie de persoane, care arde de nerăbdare să fie la curent cu noutăţile din biserică, cu întâmplările, sentimentele, trăirile, bătăliile şi performanţele în lupta spirituală a fraţilor, cu experienţele şi învăţăturile reieşite din ele, ale celor de lângă noi autentificate prin câştigarea unor bătălii pe frontul spiritual. Și mai e nevoie de puţin curaj şi un dram de credinţă pentru a împărtăşi cu ceilalţi din toate acestea câte se întâmplă lor. Și acestora din urmă le dau parcă mai multă dreptate. De aceea mă voi bucura cu cei care se bucură că a reapărut „Grăuntele de muştar”, dar Dumnezeu să mă ierte că nu mă voi întrista cu cei care nici măcar nu-l mai aşteaptă.
Prins de aceste angoase, am uitat practic de ce m-am aşezat în faţa calculatorului şi ce trebuie să fac cu acest pseudo-editorial. Îmi pot permite eu să umbresc o sărbătoare aşa frumoasă prin frustrările mele? Cred că da, pentru că şi aceste frustrări fac parte din trăirile care ar putea fi scoase la negoţ în faţa lui Dumnezeu şi ar contribui la clădirea unui spirit mai puternic. Aşa cum la negoţ sunt scoase şi sentimentele acestor exploratori ai bisericii noastre, care astăzi au curajul şi credinţa de a spune: „Da, cred din toată inima mea că Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu!”.
Am participat cu multă emoţie dar şi plin de nerăbdare şi speranţă la întâlnirea cu cei care fac posibilă această sărbătoare în biserica noastră. Și de fiecare dată când particip la astfel de întâlniri este la fel. Intru într-o atmosferă ce greu o pot descrie în cuvinte. Retrăiesc acea nebunie frumoasă a dragostei dintâi pe care fiecare dintre noi am pipăit-o la un moment dat. Mă uit la aceşti nou-născuţi în scutecele credinţei şi nu pot rămâne indiferent faţă de entuziasmul şi dorinţa lor de a se arunca fără preget în braţele Mântuitorului. Este un sentiment care vizează doar palierul iniţiatic, sondabil numai prin afinitate spirituală. Bobocii ce ies din mugurii trupului lor firav, pe cât sunt de puţin vizibili, pe atât de parfumată este emanaţia trăirii lor, iar totul în jurul lor se umple de parfumul cerului. Chiar sunt invidios pe mine că iau parte – chiar şi numai din motivul culegerii unor prime impresii cărora să le dau viaţă pe paginile revistei – la bucuria lor declarativă înaintea voastră, a majorităţii celor din biserică. Am reuşit să mă identific cu emoţiile unora dintre ei şi să rezonez cu neliniştea altora, să retrăiesc nesomnul de dinaintea unei mari decizii şi să fiu parte la mirosul plin de culoare al acestei sărbători. O clipă într-adevăr specială ce se scaldă în infinit.
Nu vă mai dau voie să vă lăsaţi gândurile să freamăte în această emoţie pulsatilă, astfel că voi încerca să explic – aşa cum eu am înţeles şi nu cum ei au destăinuit – tainicul imbold al acestor minunaţi cutezători. Fiecare dintre ei este atât de special şi de unic, încât i s-ar cuveni un număr de revistă cu dedicaţie. Dar vă las să-i descoperiţi în următoarele pagini. Îmi voi permite însă o sinteză, dar cu teama de a nu pierde niciun cuvânt din declaraţiile lor tremurânde (sper să nu se supere cineva dacă pe alocuri voi şi cita personajele). De aceea îmi voi cere iertare dacă nu am reuşit să surprind un gest sau o emoţie sau am uitat să notez vreun cuvânt doar pentru că m-a furat inocenţa, sinceritatea dar şi profunzimea lor.

Costel Cozorici

157 de răspunsuri la “Ho! Ho! Ho!”

  1. venüs bet spune:

    hello!,I love your writing so a lot! share we communicate more approximately your post on AOL?

    I need a specialist on this area to solve my problem.
    May be that is you! Taking a look ahead to see you.

  2. You have brought up a very great details, thanks for the post.

  3. I like this blog so much, saved to my bookmarks. „To hold a pen is to be at war.” by Francois Marie Arouet Voltaire.

  4. Enjoyed examining this, very good stuff, appreciate it. „Golf isn’t a game, it’s a choice that one makes with one’s life.” by Charles Rosin.

  5. I just could not go away your website before suggesting that I really loved the usual information an individual provide to your visitors? Is going to be again steadily in order to check out new posts

  6. Hello. remarkable job. I did not imagine this. This is a impressive story. Thanks!

  7. sur ce site spune:

    I like what you guys are up too. Such smart work and reporting! Keep up the excellent works guys I¦ve incorporated you guys to my blogroll. I think it’ll improve the value of my website 🙂

  8. online cakes spune:

    Wonderful beat ! I would like to apprentice even as you amend your website, how could i subscribe for a weblog site? The account helped me a acceptable deal. I have been tiny bit familiar of this your broadcast provided vivid clear idea

  9. romania spune:

    I am always browsing online for posts that can help me. Thanks!

  10. rmaxjkjom svhhj ivsupth ufjl poagszqxfjlbrse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.