David și Goliat
E ora de culcare. Fiecare copil se așează în pătuțul lui și așteaptă cu nerăbdare visele frumoase asupra viitorului. Visele multicolore te ajută să ai un somn profund și pe lângă asta te ajută să îți dorești din ce în ce mai mult să crești mare și să fii inclus în lumea „celor mari”. Aștepți să guști din lumea pe care cei mari au devorat-o, în adevăratul sens al cuvântului. Dar tot timpul rămâne câte o bucățică și pentru cei mai mici, dornici de a explora lumea. Satan este un bucătar excelent, trebuie să recunoaștem. Știe să adauge ingredientele potrivite pentru a ne da impresia că lumea are gustul unui tort de nuntă. Lumea aceasta „gătită” ne păcălește inima și ne oferă dulcețuri trecătoare care în timp contribuie la formarea „diabetului”.
Giganții lumii acesteia încearcă din răsputeri să mă atragă, să îmi ofere chilipiruri care îmi încântă ochii și să mă îndepărteze de lucrurile care contează cu adevărat. Îmi promite multe dar sunt niște promisiuni deșarte. Adevărata semnificație a cuvântului „promisiune” a fost încuiată cu lacăte mari în cufărul promisiunilor neîmplinite. Un cuvânt simplu dar cu o însemnătate enormă.
Când ești copil, promisiunea mamei este cea mai importantă, îți oferă siguranță. Faptul că ne ținem promisiunile față de cei din jur ne cataloghează ca fiind niște oameni de încredere. Promitem solemn, asigurându-i celeilalte persoane că acel lucru este ca și cum ar fi deja făcut. E atât de frumos să fii un om de încredere. Oare nu i-am promis de multe ori lui Dumnezeu fel de fel de lucruri dar nu ne-am ținut promisiunea? Ce fel de oameni suntem atunci dacă față de oameni putem să ne ținem promisiunile iar față de Dumnezeu nu?
Ce bine ar fi fost să mă fi trezit din așa zisul vis mai devreme, care de fapt este un coșmar pentru inima mea. Prima dată când m-am lovit de zidul vieții îndulcite de Satan și am realizat că lovitura mi-a rănit inima, m-am trezit ca după un duș rece și am venit rapid în rugăciune în fața lui Dumnezeu, cerându-mi iertare.
Neînsemnați, așa cum suntem, ne micșorăm atunci când știm că am greșit, în rest rolurile se inversează. Noi devenim giganții lumii acesteia iar Dumnezeu este acel omuleț mic uitat care încearcă să își facă loc în inima noastră. Atât de greu este să faci față lumii acesteia. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că de fiecare dată când m-am considerat un Goliat în această lume și am fost propriul meu dumnezeu, El a fost acel omuleț mic pe nume David, care s-a aflat la momentul potrivit, în locul potrivit și m-a trezit la realitate doar cu o praștie și o piatră. Știu că a făcut-o doar din dragoste pentru mine.
Alături de Domnul, fiecare zi este o binecuvântare și face ziua extraordinar de dulce dorindu-mi din ce în ce mai mult să stau departe de această lume care îmi oferă baliverne.
În fiecare zi sunt în război cu lumea aceasta pentru a-mi primi inima ca pradă de război, continuând să fiu un David și să mă lupt cu giganții lumii. E o binecuvântare să am viața ca pradă de război pentru că Dumnezeu mi-a promis viață veșnică, iar El își ține promisiunea și mă va chema acasă oriunde aș fi. Promisiunea la Dumnezeu nu este un cuvânt învechit!
Îmi doresc ca Domnul să nu mă lase până nu capăt forma pe care El o dorește și să mă țină departe de grămada de fiare vechi a sufletelor pierdute în întuneric.